Moment de relaxare și discuții informale despre arhitectură
Relaxare, vedere panoramică și arhitectură?
Mai mult decât o pauză de respiro- a fost un moment în care gândurile și ideile despre oraș s-au întâlnit cu natura. A fost invitația la descoperire, prin experiențe interactive, explorând modul în care să facem din oraș un spațiu al reconectării cu mediul.
Picnic with a view a însemnat momentul de relaxare și destindere după maratonul weekendului de deschidere a Bienalei Arhitectura.6 HUMAN ± NATURE, la Brașov, cu o vedere superbă spre oraș.
În cadrul evenimentului am desfășurat împreună cu publicul o serie de experiențe interactive, menite să-i ofere ocazia de a explora relația complexă dintre om și natură, de reîncărcare în mijlocul orașului.
Pe toată durata picnicului, publicul a avut acces la muzică și la un Nature Lounge, oferind experiență de relaxare și confort la alegere, în mijlocul naturii, prin punerea la dispoziție a unui set diversificat de scaune și alte elemente de mobilier ergonomic.